Mi se pare că v-am scris din cartea lui Petru Damaschinul că omul care a sporit mult în virtuţi şi în nevoinţe începe să-şi vadă păcatele multe ca nisipul mării; Sfântul numeşte lucrul acesta început al luminării sufletului şi semn al sănătăţii acestuia. Atunci, sufletul este umilit şi smerit, şi se socoteşte cu adevărat mai rău decât toţi, însă nu se tulbură, pentru că smerenia îl linişteşte.

Vă sfătuiesc să nu vă tulburaţi nici dumneavoastră dacă vedeţi că nu vă puteţi pregăti pentru spovedanie aşa cum aţi vrea, ci să vă smeriţi şi să fiţi liniştită. După cum spuneţi, vă întristează să vedeţi că aveţi o inimă atât de rea: or, cele scrise mai înainte vă arată că atunci când ne vedem rănile ne smerim, vrând-nevrând, ne pocăim şi căpătăm mila lui Dumnezeu. Dacă vi s-ar părea că aveţi o inimă bună, cu această părută mângâiere ochii lăuntrici s-ar amăgi şi, rezemându-vă pe păruta dumneavoastră corectitudine duhovnicească, aţi cădea uşor în trufie, care orbeşte ochii sufletului, lucru de care Domnul să vă ferească! Este neapărată nevoie de luptă: prin luptă ne cunoaştem pe noi  , ne cunoaştem puterile şi devenim iscusiţi, încercaţi.

(Sfântul Macarie de la OptinaSfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 19)


Hits: 31

Distribuiți: