Serile Filocalice Nepsis – PS Siluan – Conferința: „Aleg să judec sau să iubesc – despre judecarea aproapelui”

În seara zilei de 1 aprilie a avut loc conferința online „Aleg să judec sau să iubesc – despre judecarea aproapelui” susținută de către PS Siluan. Conferința face parte din proiectul „Serile Filocalice Nepsis”, organizat de către Nepsis Italia, Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și care se află la a III-a ediție.

Conferința a început cu întrebarea cine-i omul care a judecat prima dată și pe cine? Primul om care a judecat a fost Adam pe Eva și indirect pe însuși Dumnezeu. Înclinația de a judeca este, deci, de la rădăcina existenței noastre.

Preasfințitul a afirmat că pierdem pacea și harul când judecăm pe cineva, harul fiind mijlocul prin care Dumnezeu ne împărtășește starea Lui. Prin poruncile Lui, Dumnezeu ne descoperă cum este El și cum ar vrea să fim noi, prima poruncă fiind: „Iubește pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău, din tot cugetul tău a, din toată virtutea ta și din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Judecata celuilalt lovește în iubire de două ori: prima dată lovește în iubirea Celui care ne iubește la fel, adică Dumnezeu, și a doua oară în noi. În momentul în care noi ne raportăm la cel de lângă noi altfel decât se raportează Hristos, noi lovim în iubirea lui Dumnezeu Omul și în iubirea aceluia care nu-i mai puțin iubit decât mine.

Domnul spune că: „Cel ce păzește cuvintele Mele, acela Mă iubește” și unul dintre cuvinte este „Nu judecați că să nu fiți judecați, căci cu măsura cu care judecați cu aceea veți fi judecați”. Exemplul femeii adultere care este adusă în fața Mântuitorului de către bărbații, este relevant pentru împlinirea acestei porunci. Omul își pune nădejdea în cele omenești și nu caută Împărăția lui Dumnezeu, care este cel mai bun vaccin. Tot Domnul vine cu „vaccinul” pentru că El a spus „Cuvintele Mele sunt Duh și sunt Viață”. Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea sa rostește „Doamne și Stăpânul vieții mele”, iar în popor se spune „Să te ții de Dumnezeu, că de Bun Stăpân te ții”.

În concluzie, a judeca pe cineva este o mare pagubă pentru noi și pentru cel judecat, iar din acest motiv sufletul își pierde pacea și liniștea la rugăciune, și devine gol.

La final PS Siluan a răspuns la întrebările tinerilor. Slavă ție Doamne, slavă Ție!

A consemnat Adelina Elena

Hits: 3

Distribuiți: