Credinţa în Hristos Dumnezeu este o problemă personală. Fiecare o reglementează după inima şi priceperea sa. Pascal spune că „nu ne lipsesc dovezile ca să credem în Dumnezeu şi în dumnezeirea lui Hristos, ci inima şi cugetul curate” (cf. Matei 5, 8). Fericit este cel care le are, căci Îl are pe Hristos, care înseamnă totul. Acesta s-a făcut una cu bucuria şi fericirea, cu viaţa şi libertatea. El s-a făcut „dumnezeu după har”. Astfel, dumnezeirea lui Hristos este judecată de fiecare şi îl judecă pe fiecare. Aceasta este şi diferenţa specifică fundamentală dintre Om şi ceilalţi, anume dacă acceptă sau nu să fie creştin şi să devină „dumnezeu după har”. Primul cuvânt în această alegere o au voinţa şi libertatea, acestea judecă demersul omenesc. Şi reîntărim faptul că problemele metafizice nu se analizează nici aritmetic matematic, nici prin analize chimice, precum pietrele. Aşadar, problemele metafizice ca Învierea şi Îndumnezeirea lui Hristos sunt realităţi supranaturale, incomensurabile, şi le percepe doar cel care are un orizont nemărginit, dincolo de carcera logicii seci şi a celor cinci simţuri. Există şi cel de-al şaselea simţ, cel mai adevărat şi mai dinamic dintre toate, credinţa.

(Arhimandritul Timotei KilifisHristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 139-140)


Hits: 5

Distribuiți: