Caracterul libertăţii morale este faptul de a voi şi a face binele, a-L căuta pe Dumnezeu şi a tinde spre unirea cu Dumnezeu, fiindcă libertatea morală, fiind proprie firii înduhovnicite şi îndumnezeite, prin fire voieşte binele şi Îl caută pe Dumnezeu. Este necesar ca omul să caute această libertate morală ca fiinţă raţională şi părtaşă firii înduhovnicite.

Ca trup duhovnicesc, omul se potriveşte nu numai cu lumea sensibilă, ci şi cu lumea spirituală, cea mai presus de simţuri. Trebuie, deci pentru a fi în armonie atât cu sine însuşi, cât şi cu celelalte fiinţe duhovnicești, să caute Împărăţia legii morale înlăuntrul său, adică libertatea morală sau adevărata libertate. Orice lucrare a omului în acord cu legea morală este o lucrare liberă. Şi, invers, orice lucrare opusă legii morale nu este liberă, ci este o lucrare robită, deci străină de adevărata voinţă a omului.

Este, prin urmare, cu adevărat liber omul atunci când gândeşte, voieşte şi acţionează în acord cu legea morală, dar este fals liber sau fără libertate atunci când lucrează cele contrare legii morale. Prin fire omul voieşte şi doreşte binele, prezent în propria lui fire, adevăr mărturisit şi în Sfânta Scriptură: Fiţi sfinţi, precum şi Eu sunt sfânt.

(Sfântul Nectarie de la EghinaZece cuvântări bisericești la Postul Mare. Despre îngrijirea sufletului, Traducere Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, p. 136)


Vizite: 2

Distribuiți: