În viata omului care vrea să-i slujească lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să apară pe primul loc al vieții, să nu aibă un rol secundar, ci să aibă un rol principal. Întâi Dumnezeu și apoi omul. Dacă e întâi omul și apoi Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu nu-i pe locul Lui. La Alba Iulia am găsit un cuvânt care mi-a plăcut tare mult, îl avea cineva scris, care zicea așa: dacă Dumnezeu nu e pe primul loc nu-i pe nici un loc. Cred că nu-i chiar așa. Eu aș zice altfel și cred că zic mult mai bine: dacă Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima ta nu-i pe locul care i se cuvine. S-ar putea ca Dumnezeu să fie pe un loc în inima omului, numai că nu-i pe locul care i se cuvine. Lui Dumnezeu i se cuvine locul cel dintâi. Mai întâi te gândești la Dumnezeu și apoi la oameni. Dacă de multe ori se gândește omul la oameni și apoi la Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Asta este ceea ce aș vrea să rețineti: întâi Dumnezeu și apoi omul, că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în inima omului, că dacă nu-i pe primul loc în inima nu-i pe locul care i se cuvine.

În ceea ce privește viața spirituală noi ne bazăm pe credință. Credința este temelia vieții spirituale. Fără credință nu-i cu putință să fim mântuiți, este scris în epistola catre Evrei. Domnul Hristos a zis: “de nu veți crede cine sunt, în păcatele voastre veți muri.” Domnul Hristos a spus: „cel ce va crede și se va boteza se va mântui iar cel ce nu va crede se va osâdi.” Deci toți necredincioșii sunt sub osânda. Îi osândește Dumnezeu pentru necredința lor. Iar dacă cineva vrea să fie mântuit și nu osândit, trebuie să aibă credință în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este începutul vieții spirituale. De aceea întrebarea cea dintâi la care trebuie să raspundem este: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Întrebarea aceasta a pus-o Domnul Hristos unui om oarecare, care de fapt a și văzut puterea lui Dumnezeu prin aceea că Domnul Hristos i-a dat vedere. L-a întrebat Domnul Hristos: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Orbul a zis: dar cine este Doamne ca să cred. Domnul Hristos i-a răspuns:Cel ce vorbește cu tine. Și atuncea el a zis: cred Doamne și s-a închinat Domnului Hristos. Credința trebuie să fie lucrătoare în închinare cum a fost a acelui orb și lucrătoare în iubire. Dacă nu-i lucrătoare și în iubire nu este o credință adevărată.

A doua întrebare la care trebuie să răspundă cei credincioși este pusa de Domnul Hristos – o cunoaștem din sfânta Evanghelie după Ioan – în legătura cu lepădarea Sfântului Petru. După ce Sfântul Apostol Petru s-a lăudat că nu se va lepăda de Domnul Hristos, apoi s-a lepădat de trei ori. După învierea Sa din morți, la marea Tiberiadei, Domnul Hristos l-a întrebat de trei ori: ʺSimone fiul lui Iona ma iubești tu pe mine?ʺ Și el a răspuns de fiecare dată: ʺda Doamne, Tu știi că te iubesc.ʺ E vorba de credința lucrătoare în iubire. Dacă credința nu-i lucrătoare în iubire, nu-i adevărată, chiar dacă ar avea un conținut deosebit de mare. De exemplu Sfântul Apostol Pavel spune: ʺde aș avea credință atât de multă încât să mut și munții, dacă nu am dragoste nimica nu sunt.ʺ Deci nu are nici o valoare. Valoarea ne-o dă credința unită cu iubirea. N-am iubire, n-am credință lucrătoare în iubire, credința nu are putere pentru mine, nu-i o credință mântuitoare, o credință despovărătoare. Asta înseamnă o credință care mântuiește, o credință care despovărează, care liniștește, care odihnește. Asta este ceea ce ni se cere. Cine n-are această credință lucrătoare în iubire, chiar de ar avea o credință foarte înaintată, totuși nu-i destul. Ne lămurește aceasta Sfântul Apostol Pavel, o înțelegem și noi înșine pentru că Domnul Hristos a spus: cea mai mare porunca este porunca iubirii. Cine are o credință lucrătoare, trebuie să fie împlinitor al poruncilor, iar cine este împlinitor al poruncilor, trebuie să fie și împlinitor al poruncii celei mai mari, a iubirii. Dacă are cineva credință lucratoare în iubire, atunci are tot ce ține de iubire. Sfântul Apostol Pavel spune: ʺdragostea rabdă îndelung, este plină de bunătate, nu știe de pizmă, nu se laudă, dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, dragostea niciodata nu piere.ʺ Prin urmare, cel ce iubește are toate acestea: și răbdare, și bunătate, și dreptate, și adevăr, și nădejde, toate acestea sunt cuprinse în iubire.

Așadar, aceste două lucruri să le aveți în vedere: credința lucrătoare în iubire, credința și iubirea, credința unită cu iubirea, iubirea manifestată de credință, iubirea întemeiată pe credință. Aceste lucruri trebuie să le aveți în vedere de la tinerețe până la bătrânețe. Iubirea îi fericire. Să știți că cineva care iubește e fericit. E bine să căutam iubirea până la măsura aceea să ne trasportam unii pe alții din afară înăuntru, să ajungem să ne trasportam unii pe alții în noi. Despre Dumnezeu se spune că este iubire, și ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu trasfera în iubire, adică noi suntem iubiți de Dumnezeu și primiți în Dumnezeu. La fel și noi trebuie să avem iubire față de Dumnezeu și asta înseamnă că Dumnezeu vine în noi, îl purtăm în noi. Poeta Zorica Lațcu a scris o poezie intitulata “Te port în mine” cu ideea aceasta că atunci iubești pe cineva când îl porți în tine. Și zice așa:

Te port în suflet, ca pe-un vas de pret,

Ca pe-o comoară-nchisă cu peceți,

Te port în trup, în sânii albi și grei,

Cum poartă rodia sămânța ei.

Te port în minte, ca pe-un imn sfințit,

Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.

Și port la gât, neprețuit șirag,

Strânsoarea cald-a brațului tău drag.

Te port în mine tainic, ca pe-un vis,

În cer înalt de noapte te-am închis.

Te port lumina rumena de zori,

Cum poarta florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.

O poamă aurită de smochin,

Te port în brațe, horbote subțiri,

Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.

Cum poartă floarea rodul de cais,

Adânc te port în trupul meu și-n vis.”

Prin urmare, adevărata iubire aduce în ființa celui care iubește pe cel pe care îl iubește: pe Dumnezeu, pe oameni, pe părinți, pe prieteni, pe cunoscuți, pe toți cei către care ne este iubirea, îi aducem în sufletul nostru și îi purtăm în noi. Un cuvânt de la Sfântul Munte zice asa: ʺinima mea nu are decât intrări, ieșiri nu are, cine a intrat odată în inima mea nu mai poate ieși de acolo pentru că inima mea pentru ca inima mea nu are decât intrari nu are și ieșiri.ʺ

La tinerețe omul e propriu pentru iubire, însă demulte ori e propriu pentru o iubire egoistă. Trebuie să avem iubirea așa cum o are în considerație Dumnezeu, adică, o iubire care ne fericește și o iubire care fericește pe cei din jurul nostru. Eu mă bucur de această întâlnire, de faptul ca ați petrecut câteva zile la mănăstire, mă bucur că ați luat parte la sfintele slujbe cu noi, mă bucur de aceia dintre voi care v-ați spovedit, mă bucur de preocupările pe care le aveți, dar vă atrag atenția: Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viața noastră, pe primul plan al existenței noastre, întâi e Dumnezeu și apoi omul, Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în inima noastră, dacă nu-i pe primul loc nu-i pe locul care i se cuvine. Credința în Dumnezeu este o credință despovărătoare, o credință care ne ajută să ocolim lucrurile rele; credința trebuie să fie unită cu iubirea, să fie lucrătoare în iubire, după cuvântul: ʺde aș avea credință atât de multă încât să mut și munții, dacă nu am iubire nimic nu sunt,ʺ n-am nici o valoare.

Vă pun la inima toate acestea și vă doresc succes în viață. Vă pun în atenție o urare, care o avem la mănăstire moștenire de la niște germani care au fost pe la noi și care, în iulie 1971 ne-au spus ca la Betel – o instituție bisericească din Germania, institușie de ajutorare a epilepticilor – la intrare este scris așa: ʺPace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacăʺ. Nouă ne-au plăcut tare mult aceste cuvinte. De aceea ei au scris în cartea de onoare a mănăstirii noastre: ʺpace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă, doresc doi creștini din Germania tuturor celor ce în urma lor vor vizita această mănăstireʺ. Deci și vouă: pace bucurie și binecuvântare. Dumnezeu să vă ajute.

Sursa: http://www.nistea.com

 


Hits: 51

Distribuiți: